MoMA, cel mai influent muzeu de arta moderna din lume
|
Fondat in 1929, Muzeul de Arta Moderna din New York, supranumit si MoMA, este alcatuit din colectii de arta moderna din secolul al XIX-lea pana in prezent. Colectiile reprezinta diferite forme de expresie vizuala – picturi, sculpturi, fotografii, filme, desene, ilustratii, arhitectura si design, televiziune si mass-media electronica. Totodata, Muzeul de Arta Moderna din New York mai detine si o biblioteca unde exista in jur de 300.000 de carti, dar si arhivele muzeului. La inceputuri, MoMA a fost gandit ca institutie de invatamant, iar azi este una dintre institutiile non-profit cele mai cunoscute in domeniul artei contemporane din Statele Unite si din lume.
Cele mai valoroase si cele mai exclusiviste colectii de pictura si sculptura moderne se afla aici si cuprind in jur de 3600 de nume datand din secolul al XIX-lea pana in zilele noastre. Un loc privilegiat in lumea MoMA il are Constantin Brancusi.
Operele sale sunt piese de rezistenta in acest univers al maestrilor. Dintre capodoperele expuse pot fi enumerate “Head”, “Mademoiselle Pogany II”, “The Newborn”, “Sleeping Muse II”, “Fish”, “Bird in Space”sau “Maiastra”.
MoMA ofera o selectie tulburator de frumoasa de artisti importanti, miscari si curente din anii 1890 pana azi. Cladirea spatioasa si conceputa sa reflecte cele mai frumoase forme si nuante din fiecare opera, creeaza senzatia ca te plimbi printre nori, datorita sistemului de iluminare natural cu ferestre ample si spatiului deschis dintre etaje, incat la orice etaj te-ai afla poti vedea intregul.
Muzeul adaposteste picturi celebre ca: “Noapte instelata” de Vincent Van Gogh, “Les Demoiselles d’Avignon” de Pablo Picasso sau “Boneta” de Georges Seurat. Dar cu fiecare pas pe care il faci, cu fiecare minut petrecut aici, ai senzatia ca esti intr-o alta dimensiune unde, Giorgio de Chirico, The Song of Love continua cu Max Ernst, Two Children Are Threatened by a Nightingale, apoi cu Claude Monet, Water Lilies triptych, scriind sub ochii tai o poveste cu multe detalii si intelesuri.
Mai incolo, Salvador Dalí, The Persistence of Memory, cel cu gandul mereu la Gala, se cearta cu romanticul Henri Matisse, The Dance, in timp ce Pablo Picasso, Les Demoiselles d’Avignon, ii priveste amuzat. Paul Gauguin, Te aa no areois (The Seed of the Areoi) parca ar vrea sa indulceasca suferinta artistei Frida Kahlo, Self-Portrait With Cropped Hair. Undeva, pe un perete alb imaculat, putin gelosul Jackson Pollock, One: Number 31, 1950 pare enervat de cromatica si perfectiunea lui Vincent van Gogh, The Starry Night, in timp ce amuzantul Andy Warhol, Campbell’s Soup Cans se joaca cu formele si simbolistica Pop Art-ului.
Mondrian, Broadway Boogie-Woogie mai binedispus, incearca sa-l convinga sa rada pe René Magritte, The Empire of Lights, fara succes! Aici am descoperit unul dintre tablourile mele favorite si anume “Lovers” a lui Rene Magritte. E atata abandon si putere in acest tablou incat, cand epuizezi un gand despre el, apar in mintea ta altele si altele, care te fac sa ramai si sa-l privesti pentru a primi raspunsuri. Francis Bacon, Painting (1946), Umberto Boccioni, The City Rises, Paul Cézanne, The Bather, Marc Chagall, I and the Village, Albert Gleizes, Portrait of Igor Stravinsky, Jasper Johns, Flag, Roy Lichtenstein, Drowning Girl, Jean Metzinger, Landscape, Barnett Newman, Broken Obelisk, Barnett Newman, Vir Heroicus Sublimis (Man, Heroic and Sublime), Henri Rousseau, The Dream, Andrew Wyeth, Christina’s World alcatuiesc toti o lume greu de inteles intr-o singura vizita, chiar daca ea dureaza 5-6 ore. Suficient pentru a descoperi acele universuri paralele ale sufletului uman, unde frumosul, linistea, autenticitatea, reveria, dragostea capata noi sensuri.
Prin densitatea si calitatea operelor expuse, MOMA este adesea identificat ca fiind cel mai influent muzeu de arta moderna din lume si cred ca este o realitate, dar pentru a reusi sa o percepi trebuie sa ajungi aici.














