Anotimpul magnoliilor sau cum se naste un vis

Fiecare avem visele noastre, frumoase, rabdatoare si care ne urmeaza cu devotament in toate momentele vietii noastre, fie ele fericite sau triste. Visele par niste fiinte incapatanate! Daca iubirea, nu obsesia, ar avea incapatanarea visului atunci lumea s-ar umple brusc de relatii frumoase….cati dintre noi nu visam la casa noastra, la gradina noastra, la balansoarul din gradina si la cartile pe care le vom citi “la pensie”? Eu iubesc magnoliile, am vazut primul pom intr-o gradina din Copou, in Iasi. Am construit un vis, ca intr-o zi in curtea mea va exista un palc de magnolii si o alee cu ciresi si liliac. Am continuat sa visez si mi-am dorit o curte cu o casuta mica si o curte mare ca sa plantez diferite soiuri de pomi, iar pe jos sa fie flori de camp, care cu salbaticia lor sa razbeasca si sa inunde locul……apoi m-am gandit la o alee pietruita, care sa te conduca la un chiosc de lemn vopsit alb, unde balansoarul leganat de adierea vantului si masa cu o carafa cu apa prospata sa te invite sa citesti.Seara ar canta greierii, iar eu si prietenii mei am vorbi si am rade in jurul unui platou cu capsuni…..si tot as visa! Si cand ma gandesc ca totul a pornit de la un pom cu flori roz, intr-o primavara in Copou……