DIN LUMEA LARGACase si calatorii din lumea larga

Satul cob din Berca, Buzau – un proiect frumos si ambitios

De cativa ani, la Berca, in judetul Buzau, se pune pe picioare un sat de vacanta neobisnuit. Neobisnuit pentru ca este alcatuit din cateva casute care par desprinse din cartile de povesti. Sunt casute cob, ecologice, ca niste ciuperci uriase cu palarii ciudate. Este un proiect caruia i s-a dus deja buhul, aproape ca a devenit loc de pelerinaj pentru ca turistii opresc fie sa vada care e stadiul  lucrarilor, fie sa afle de la proprietari cateva dintre tainele constructiilor ecologice.

Curajosii care s-au bagat intr-o asa aventura sunt Nicoleta Marin, invatatoare de profesie, si sotul ei, doi oameni tineri care ani de zile s-au gandit sa plece din Romania, dar nu s-au dat dusi pentru ca a fost ceva care i-a tinut pe loc. Ambitia lor este ca prin micul sat de vacanta, in care au investit deja foarte multi bani, sa faca mult mai cunoscuta frumoasa zona a Buzaului.

Daca au intampinat obstacole in proiectul lor? Da, foarte multe, dupa cum povesteste Nicoleta pe blogul ei. In primul rand, tot ce citise pe net si in carti despre cob s-a potrivit la fata locului doar pana la un punct. Desi a apelat la arhitecta Ileana Mavrodin, pioniera cobului in Romania, sfaturile ei nu s-au potrivit cu dimensiunea proiectului – Ileana Mavrodin se pricepe la case cob mici pe cand sotii Marin au construit cinci cladiri mari , cam de o suta de metri patrati fiecare. Au avut nevoie de mult mai mult material decat prevazusera, zidurile au fost afectate de infiltratii de multe ori, au fost momente in care i-a apucat deznadejdea, dar nu s-au lasat. Desi lucrarile au mers mai greu decat estimasera, acum sunt aproape de final. Ba mai mult, au indraznit sa faca si un acoperis verde, deasupra cladirii care va adaposti restaurantul, un acoperis experimental de toata frumusetea.

Localnicii i-au ajutat foarte mult, au pus mana si multi voluntari la ridicarea satucului, iar Nicoleta se gandeste sa-i rasplateasca. De exemplu, ar vrea ca in restaurant sa foloseasca numai legume si fructe produse in gospodariile din jur. Are si alte planuri frumoase, si-ar dori sa organizeze workshopuri pentru cei interesati de constructiile ecologice si acoperisurile verzi, dar si diverse activitati pentru copii.

Toata admiratia pentru aceasta familie care si-a investit toate economiile in Romania, alegand ani de zile de griji si munca in locul unei vieti mai usoare in Germania. Mai multe detalii despre satul cob din Berca si despre stadiul lucrarilor aflati de pe pagina de facebook unde Nicoleta Marin posteaza destul de frecvent. Abia astept sa aflu ca satul de poveste e gata de oaspeti.

cob bercacob berca 6

Nicoleta Marin
Nicoleta Marin

cob berca 5cob berca 4

acoperisul verde
acoperisul verde

cob berca 7

Add a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.