DIN LUMEA LARGACase si calatorii din lumea larga

O casa superba de doar 50 de metri patrati

Pentru temerarii care viseaza la o viata mai curata si mai simpla macar in weekenduri, pentru cei carora le este dor de copilaria petrecuta la bunici, pentru cei care muncesc din greu pentru bani si simt nevoia unei evadari din rutina, aceasta casa sper sa fie un imbold.

oregon

Are in jur de 50 de metri patrati, doar atat, si este construita exclusiv din materiale naturale, usor reciclabile, pentru ca proprietarii si-au dorit sa o integreze perfect in natura. Desi se afla in America, are si o microferma in care cresc gaini pentru oua si carne, un atelier pentru preparat branza, unt si smantana din laptele cumparat de la vecini, cativa stupi pentru miere si, cum altfel, o gradina de zarzavaturi.

Proprietatea aceasta este situata pe o insula, Sauvie Island, la 15 minute de mers cu masina de orasul Portland din Oregon. Este o insula pe care nu veti gasi zgarie-nori, fabrici, uzine, poluare. Ci doar microferme de tipul acesteia, case traditionale, simple si frumoase, plaje salbatice, trasee pentru biciclete, multa verdeata si multe flori. Este o asezare idilica, un fel de gura de oxigen pentru orasenii istoviti de munca la birou, pentru cei care isi doresc sa munceasca, dar in aer liber.

Revenind la casuta din stejar alb, merita remarcat ca pana si acoperisul este ecologic, un acoperis verde de tipul celor despre care am mai scris aici.

oregon6Toate finisajele si chiar si mobila sunt realizate din materiale specifice zonei – lemn de stejar alb si lemn de alun. Pana si plantele de pe acoperis sunt cele care cresc de-a lungul raului Columbia al carui mal adaposteste casa. Nu este o proprietate noua, are peste 70 de ani, dar, in loc sa fie daramata, a fost remodelata si readusa in pas cu timpurile de un designer talentat, Jessica Helgerson.

Camera principala reuneste bucataria, diningul, biblioteca ingenioasa, livingul cu sofa si o canapea generoasa care tine loc si de dormitor matrimonial. Camera copiilor este simpla, alba si odihnitoare, iar baia, desi mica, este foarte cocheta. Accente vintage se regasesc peste tot, inclusiv pe mica terasa care face legatura intre gradina si livingul cu ferestre largi. Este o casa ingenioasa, veche, dar in acelasi timp noua, comoda si foarte bine utilata, un loc relaxant care adauga ani vietii. Si, mai presus de toate, e o casa realizabila si aici, la noi, fara stresul unor credite bancare impovaratoare. Sper sa va dea idei si curaj. 🙂

oregon1oregon2oregon3oregon4oregon5oregon7

sursa foto: aici

 

Add a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.