ARTISTUL CU SUFLET DE COPIL DIN NUCSOARA

Nucsoara. Locul unde se agata in cui, pe harta, judetul  Arges. Un pic mai la nord, judetul Brasov, la est, comunele: Rucar, Leresti, Albestii de Muscel, Berevoiesti, Aninoasa, la sud-vest,comuna Bradulet, la vest, comuna Arefu. De-a stanga si de-a dreapta drumului, un verde gras.  Aerul, ca la poalele muntilor Fagaras.

Pe-o colina, izolata de freamatul satului, o comoara.  Casa mesterului Ion Rodos, mestesugarul care a intrat in Cartea Recordurilor cu cea mai mare lingura de lemn din lume. De ce o casa asa izolata?  Ca sa vada muntii de la fereastra. Aveam sa aflam ca atunci cand si-a cumparat terenul, vanzatorul i-a spus mesterului ca n-a crezut ca, vreodata, cineva o sa vrea bucata aceea de pamant.  Greu de visat o casa pe ea! Locul prea abrupt.  Ion  Rodos aproape ca si-a carat casa in spate pana ce a asezat-o in varful colinei.  Dar si-a vazut visul cu ochii. Pe casa flutura steagul Romaniei.

Pe mesterul Rodos l-am cunoscut la un targ de sculptura.  Ne-a invitat acasa la el si mare ne-a fost bucuria sa cunoastem un tata a trei copii, care-si iubeste cu tot sufletul nevasta si care crede cu tarie ca nimeni, niciodata, nu-l poate face sa-si abandoneze harul. ” Mi-ar placea sa beau din tuica de casa. Dar daca beau, oricat de putin, am senzatia ca nu ma mai asculta mainile. Iar precizia cu care ating lemnul trebuie sa fie de chirurg. Altfel, lemnul ma simte si ma respinge.”  In casa mare, peretii sunt plini de sculpturi: linguri, cocosi, icoane, vaze si flori. Ore intregi de concentrare si migala.  De rugaciune.

Pentru el, lemnul are inima. Si, cum fiecare inima bate in felul ei, bucatile de lemn capata ondulatii mai abrupte sau mai line.  Toate, insa, pline  de viata.  Fiecare, o poveste. Cu inceput, cuprins si final.

Mesterul pregateste acum o expozitie de furci de tors, asa cum erau ele pe vremuri. Sunt cateva zeci, dar spune ca mai are de lucru.” Mie imi place sa-i respect pe oamenii care ma asteapta la targuri si expozitii. Nu ma duc asa, ca sa am de unde veni. Vreau sa le placa, vreau sa se bucure, vreau sa-si doreasca sa aiba in casa o lucrare de-a mea. Oriunde am umblat, si, credeti-ma, am vazut lumea, mi-am respectat meseria.”

Se vede, ne-am spus si i-am spus. Dupa limpezimea povestilor din lemn, dupa gospodaria minunata pe care o are, dupa sufletele de care s-a inconjurat si pentru care traieste, dupa florile din curte, dupa … floarea de colt care se simte in gradina mesterului ca in varful muntilor, departe de galagie.