DIN LUMEA LARGACase si calatorii din lumea larga

Cota 1400 din Sinaia, locul de vis dintre cer si pamant

cota 1400 cota 14006Cota 1400 este un loc care iarna devine magica. In zilele geroase, cand soarele coloreaza orizontul in nuante de roz la apus, natura capata tuse de ireal si nepamantesc. Zapada din ce in ce mai alba, cerul caruia nu poti sa-i delimitezi orizontul si la picioare, Sinaia, orasul care deseneaza harti de lumina. Soarele lumineaza fiecare straduta, fiecare cladire, parca sa le faca vizibile din cosmos.

Iar un drum pe jos pana la Cota 1400 e un vis! Confortul masinii este si bun si necesar, dar, daca ai plecat in vacanta la munte, fa pierdute cheile si realizeaza-ti visele cu picioarele! ( stiu suna ciudat, dar este extrem de benefic, du-te acolo unde te duc pasii, nu alerga dupa parcari!). Chiar daca nu schiezi, drumul pana acolo poate sa fie o revelatie. Padurea incarcata de zapada, drumul serpuind, dar si lumina soarelui care se joaca printre pomi, combinate cu aerul tare de munte sunt cel mai bun medicament pentru suflet si corp. Si, cum ursul hiberneaza pana primavara tarziu, nimic nu iti ameninta aventura. Platoul de la Cota 1400 se deschide privirii cu nemarginirea lui. Aici e foarte greu sa depistezi exact locul unde se termina cerul si incepe pamantul.

Pe partie, desi era ora 7 seara, oamenii inca nu se indurau sa incheie o zi, iar veselia lor patrundea pana in  receptia hotelului cu canapele si fotolii confortabile, unde mirosul de ceai si cafea sunt cel mai frumos “bun venit” dupa un drum lung. Ferestrele imense cat peretele, care despart frigul de afara de caldura placuta din interior, par un ecran panoramic intre doua realitati. As fi vrut sa raman aici si sa privesc pe ferestrele enorme cerul plin de stele si luna agatata de muntele din fata pana tarziu in noapte. In mintea mea era atat de bine. Iar intre cer si pamant era distanta de o coborare cu telecabina. Asa ca ne-am asezat confortabil in fotolii si ne-am comandat o cafea. Cerul parea de sticla la apus. Primele stele isi faceau prezenta timid pe bolta. Muzica completa perfect atmosfera. Eram sus in cer  si radeam de expeditia noastra pana aici. “Prevazatori” am intrebat chelnerul cand pleaca ultima telecabina. Tanarul s-a uitat la ceas, apoi pe fereastra enorma pe care si noi ne uitam  la munti, la cer. Brusc, pironeste privirea pe o telecabina care cobora si spune linistit: “Uitati-o, asta e ultima telecabina, e 7,30.” Si pleaca linistit. Nu e nimic plecam cu vreun autobuz, la urma urmei nu toti oamenii de pe partie  sunt cazati, aici, in hotel. Vocea chelnerului revine cu o precizare importanata: “Nu mai urca niciun autobuz la ora asta.” Brusc m-am simtit prizoniera in cer, nu am cedat, exista inca o alternativa, sa luam o camera in hotel. “Toate camerele sunt ocupate.” Dormim aici, pe canapelele astea! “Nu se poate, dar pot vorbi cu schiorii din Sinaia, care pleaca intr-o ora sa va ia si pe dumneavoastra cu microbuzul lor.” Perfect, avem o ora sa ne distram! Suficient sa ne terminam cafelele si sa ne odihnim. Cerul se umpluse de stele, ba chiar vedeam si Calea Lactee. Lumea venea de pe partie, iar lobbyul si barul erau acum pline, se radea si mirosul de vin fiert te imbata. Chelnerul a venit razand sa ne spuna ca microbuzul pleaca in 5 minute din parcarea hotelului. Era nedrept! Abia acum urmau distractia si voia buna. Eram in vacanta, timpul trebuia sa-l irosim cum vrem si clar nu am fi plecat asa repede. Ne-am strecurat printre schiuri si clapari pe locurile din spate. Drumul pana in Sinaia a fost codimentat de bancurile si rasetele lor. Pentru noi era prima data cand  ne apropiam atat de mult de comunitatea lor, erau haiosi. Cand am ajuns in Sinaia unii din ei dormeau ghemuiti in geaca de schi si din barbatii aia rosii in obraji si impunatori, pareau acum niste copii zgribuliti. Si noi eram la fel, frigul era patrunzator si statiunea adormea incet sub greutatea orei inaintate. Ma gandeam cu bucurie la camera mea calduroasa cu un pat enorm din vila Sipot, unde aveam sa ma intorc. Fereastra dadea spre Pelisor  si doua fotolii enorme erau perfect pozitionate spre fereastra, numai sa te cuibaresti la o tigara si la o cafea sau un vin fiert. Din camera, lumea parea altfel. Semetul Pelisor  cu turnul lui colorat  incarcat de zapada se lafaia ca un fante la fereastra si apa paraului sipotea. Noaptea nu mai era noapte la fereastra camerei, parea un decor de iarna rupt dintr-un film. Pelisorul era vesel invaluit de lumina arhitecturala galben aurie. Aici incepea o alta poveste, dar gandul inca imi era acolo sus pe munte unde cerul era mai aproape si stelele luminau mai puternic, unde se spuneau povesti si se bea vin fiert.

cota14004 cota 14002 cota14003 cota 14008 cota 14007 cota 14009

Add a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.