DIN LUMEA LARGACase si calatorii din lumea larga

Casa traditionala suedeza cu o curte multifunctionala

Lipsiti de soare puternic mare parte din an, scandinavii apreciaza enorm lumina naturala si incearca sa-i potenteze efectele prin orice mijloace. Ferestre largi, interioare in culori deschise, mult alb, plante verzi, obiecte functionale care sa nu ocupe spatiul degeaba si sa nu obtureze vederea.

Iar pentru casele de zi cu zi sau casele de vacanta incearca toate metodele de a le aranja in asa fel incat sa poata petrece cat mai mult timp in exterior. Curtea, in multe cazuri, devine a doua casa asa incat proprietarii sa se poata incarca vara cu energie solara si aer curat cat sa le faca mai suportabile iernile lungi si posomorate.

Casa de azi este una de vacanta in stil tipic nordic. Este din lemn vopsit in negru la exterior si in alb la usi, ferestre si interior. O combinatie atemporala si foarte proaspata.

Cat e vara de lunga, proprietarii aproape ca nu intra in casa pentru ca au afara tot confortul. O frumoasa sufragerie in aer liber care te imbie sa tot stai la vorba. O bucatarie de vara complet utilata si, da, inclusiv un dus. In fiecare weekend sau in vacante, dupa plimbari, plaja si treaba din curte, sa te racoresti cu un dus sub copaci si sa-ti inviti prietenii la un gratar fara sa umpli casa de mirosurile specifice trebuie sa fie foarte placut.

Interiorul este simplu, cu accente rustice, foarte odihnitoare si primitoare. Fotolii impletite din ratan, o canapea dehusabila, ferestre generoase, fara perdele ca sa nu blocheze nicio raza.

Cateva covoare traditionale si cateva piese de mobilier vintage se asorteaza de minune cu mobilierul de bucatarie foarte modern si electrocasnicele de ultima ora.

Tabloul in culori vii invioreaza atmosfera, iar unditele isi asteapta stapanul sa le ia la o partida de pescuit.

Este o atmosfera tare simpla si tihnita, confortabila si prietenoasa. Mi-as petrece cu drag primavara, vara si inceputul toamnei in asa o casa placuta.

bucataria de vara
bucataria de vara
Living si bucatarie
Living si bucatarie
Frumoasa sufragerie pentru vreme buna
Frumoasa sufragerie pentru vreme buna
Coltul de conversatie
Coltul de conversatie
Dusul din curte
Dusul din curte
piese de mobilier de pe vremea bunicii
piese de mobilier de pe vremea bunicii

sursa

 

Add a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.