DIN LUMEA LARGACase si calatorii din lumea larga

Alhambra, cetatea maura a lumii crestine

AlhambraAlhambra este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO inca din anul 1984. Splendoarea lumii islamice a inflorit pe teritoriul spaniol, iar romantismul si misterele istorice sunt atributele care transforma Alhambra intr-un martor al evenimentelor ce au marcat trecutul lumii. Palatul Alhambra a fost ultimul bastion al epocii de hegemonie maura. Al-Andalus, teritoriul stapanit de musulmani, cuprindea aproape intreaga Peninsula Iberica. Dinastia Nasrizilor, ajunsa la putere in 1232, incepe sa construiasca Alhambra, al carei nume arab original era „Cetatea Rosie”. Incetul cu incetul acest sit se transforma intr-o cetate palatina, in care se aglomereaza palate, locuinte, bai, moschee, inchisori si splendide gradini. Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibil fara geniul inginerilor arabi, maestri ai stiintei hidraulice. Gratie unui sistem complex de vase comunicante, de mari bazine, de cisterne si de canalizare, ei au reusit sa urce apa pe o colina, un lucru deosebit de dificil in acele vremuri. Apoi, au inceput sa dezvolte fortificatiile. In acel timp, Alhambra avea 23 de turnuri in spatele carora se intindeau 7 palate.

Alhambra1Alhambra3Alhambra2

In fata intrarii principale se afla fortareata Alcazaba. Deasupra ruinelor ei se inalta „Torre de la Vela”. Palatul este o fantezie nesfarsita de curti interioare, arcade si cupole, bogat colorate si impodobite cu incrustatii si ceramica, cu motive geometrice, incununate de stucatura fina ca o dantela si mocarabes (stalactite ornamentale). Un pasaj acoperit de glicina duce spre inima Alhambrei, „Palacio Nazaries”, numit si Palatul Regal. Aici apartamentele cu stil delicat, fantanile si bazinele de apa linistite contrasteaza puternic cu masivele fortificatii de afara, iar peretii interiori sunt decorati cu inscriptii minutios sculptate din Coran. Decoratiunile florale stilizate, caligrafia si motivele geometrice repetitive sunt cele trei mari directii spre care s-au orientat artistii ce au creat o capodopera a lumii. Alhambra este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectura islamica de pe teriotriul european. Edificiile sunt cele mai pretioase dovezi ale existentei musulmanilor in Spania.

Terasele traditionale islamice din Alhambra sunt unice pentru Europa. Un exemplu ar fi Los Arrayanes, cu iazul central inconjurat de tufe de mirt; Patio de los Leones are o fantana centrala sustinuta de lei, acest amanunt arhitectural este unul rar pe care arhitectura islamica deobicei nu il are. Exista, de asemenea, terasa Machuca, in stil renascentist, de asemenea unice sunt si gradinile Patio de la Reja si Lineraja ambele cu o fantana centrala. Există multe alte gradini, ca El Adarve in stil renascentist, prevazute intr-o panta abrupta, cu o vedere splendida si gradini  moderne, cum ar fi El Partal, care sunt cele mai mari, asezate pe o parte din ruinele vechiului Palat Nasrid si care imita aspectul original. Gradinile San Francisco si El Secano sunt cele mai recente completari.Alhambra7

Alhambra4Alhambra5Alhambra9Alhambra8Alhambra11Alhambra12Alhambra6Alhambra13Daca ajungi in Granada, trebuie sa-ti faci timp pentru a vizita Alhambra. Zona este o enciclopedie care cuprinde istoria veche a Spaniei, un loc uimitor, impunător, unic. Fiecare structura este superba, in exterior, Alhambra pozeaza intr-o constructie sobra, dar interiorul este fascinant si rafinat.

 Din Malaga, poti ajunge in Granada fie cu masina, fie cu autobuzul, in aproximativ doua ore. Biletul de autobuz costa 10.42 Euro, dus-intors cu toate taxele pretul e aproximativ 24 Euro. De la autogara din Granada trebuie sa luati un autobuz (numarul 3) care merge pana in Plaza Nueva, iar de acolo pana la Alhambra mergeti fie pe jos, fie cu alt mini-autobuz (numărul 30) care va lasa chiar la casa de bilete.

Va recomand compania  Alsa, care are autocare foarte bine dotate. Puteti cumpara biletele direct de la autogara din Malaga.

 

Add a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.